Imobilizarea parodontală

Imobilizarea parodontală este o procedură care are ca scop consolidarea multidirecțională a dinților mobili, într-un bloc pluridentar capabil să se opună funcțional forțelor nocive din timpul masticației.

Aceasta se realizează după evaluarea ocluzală și reducerea eventualelor forțe anormale aplicate dinților. Tehnica de imobilizare trebuie să aibă în vedere permiterea igienizarii cu ușurință a dinților.

Există două tipuri de sisteme de imobilizare: fixe și mobile.

Caracteristicile principale ale sistemelor de imobilizare mobile sunt:

• nu necesită pierdere de substanţă dura dentară;
• se pot îndepărta şi igieniza;
• au un preţ de cost scăzut;
• datorită multiplelor îndepărtări pot determina traumatisme asupra parodonțiului în cazul depăşirii retentivităților.

Sistemele de imobilizare fixe:

• necesită o pierdere minimă de substanţă dură dentară în unele cazuri;
• presupun eforturi tehnice şi clinice;
• sunt preferate de către pacienți datorită comodității de purtare a acesteia;
• repartizează forţele echilibrat pe întregul grup dentar.

În prezent, sistemele fixe de imobilizare sunt cele mai utilizate și reprezintă standardul în materie de imobilizare a dinților mobili. Această mobilitate se datorează cel mai frecvent bolii parodontale, astfel încât ușurința igienizarii sistemelor de imobilizare este un factor crucial.