Ceramica pe suport de zirconiu
Ceramica pe suport de zirconiu – combinația cea mai bună de estetică și rezistență a unei lucrări ceramice existentă în prezent.
După marea dezamăgire produsă lumii medicale de către materialele acrilice (porozitate, iritație gingivală, lipsa de stabilitate a culorii, respirație neplăcută) de prin anii 50-60, materialele ceramice au reînceput să se impună pe piață, de data asta pentru totdeauna, ca și o alegere de elecție în ce privește obiectivele de sănătate și estetică a aparatului dento-maxilar.
Dacă lucrările integral ceramice sunt limitate în ceea ce privește numărul de dinți ce pot fi înlocuiți (maxim 1-2 în zone cu stres mecanic redus), cele pe suport de zirconiu păstrează standardele estetice la superlativ comune și lucrărilor integral ceramice și aduc în plus rezistența mecanică deosebită, similară lucrărilor metalo-ceramice (schelet metalic acoperit de ceramică).
Timpul trecut de când coroanele pe suport de zirconiu sunt utilizate în practică, urmărirea pacienților cu astfel de lucrări și a modului în care ele se comportă, ne permit să le recomandăm cu încredere.
Lasă-ne un comentariu